Donație 2023

Leul cel bun

Al treilea an în care ne ducem obiectivul până la final: oferă ceva util unei familii în nevoie.

Totul a luat naștere în urmă cu 2 ani  când noi am avut dorința de a oferi ceva din ce avem, dar și în semn de mulțumire pentru anul prosper. Zis și făcut, în luna Decembrie, la final de an, am căutat o familie nevoiașă și le-am oferit ce am simțit noi că ar avea ei nevoie.

Haide să parcurgem împreună acest proiect minunat care este realizat și cu ajutorul vostru.

Primul an a fost ușor stângaci, am găsit familia cam în ultimul moment, dar cu toate astea noi credem că ne-am descurcat de minune. Pe lângă produsele perisabile necesare oricărei familii, am oferit câte un mic cadou fiecărui copil pentru a se bucura de magia sărbătorilor și a simți mai bine ce înseamnă “să primești”.

 donatie

 Leul cel bun

Anul trecut am fost mult mai bine organizați. Din luna Ianuarie am pus de o parte 1 leu cu fiecare colet trimis. De aici și ideea noastră cu LEUL CEL BUN. De fiecare dată când tu comanzi ceva de pe site-ul nostru, indiferent de suma sau de numărul de produse, noi alocăm un leu pentru campania din iarnă. Facem asta pe întreg parcursul anului, indiferent de sezon, promoții sau alte evenimente.

În anul 2022 am reușit să vizităm 3 familii. Fiecare a primit un platou festiv și o plasă cu bunătăți. Am ascultat fiecare poveste de viață, ne-am întristat pe de o parte auzind prin câte au trecut, dar ne-am bucurat pe de altă parte când am văzut cât de optimiști și veseli sunt, ce energie și gândire pozitivă au.

picătură cu picătură se face un oceanOferă și ți se va da

Anul acesta a fost parcă și mai special. Încărcat cu atât de multe emoții, am reușit să ajungem la două familii din județul Maramureș. În ambele cazuri am întâlnit oameni minunați, calzi și cu o poveste de viață de nedescris. Copilașii au fost și ei prezenți și faptul că am reușit să petrecem câteva momente alături de ei ne-au umplut inimile de bucurie. 

Crăciun 2023Iarnă friguroasă

De fiecare dată ne-am încărcat bateriile cu o energie bună și am mulțumit lui Dumnezeu că am putut să ajutăm și să oferim puțin din timpul nostru.

Nu avem nevoie de laude, aici este meritul tuturor. Pe zi ce trece comunitatea Usb Love Box se tot mărește, iar cu fiecare colet trimis noi putem să oferim și mai mult.

 

Mulțumim, 2023! Ai fost incredibil de bun. ♥

 

Vă dorim sărbători frumoase alături de cei dragi, liniște, pace și sărbători așa cum vă doriți voi. Fie ca lumina bună să ajungă la voi toți.
Înapoi la blog